Tânăra care la 19 ani avea 16 kilograme a luat în greutate, scrie, citește și face adunări

Tânăra care la 19 ani avea 16 kilograme a luat în greutate, scrie, citește și face adunări
Publicat: 13/01/2015, 15:30

Directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava, Dan Adomniței, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că Adina, care miercuri va împlini 20 de ani, a făcut progrese și s-a integrat la Centrul de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică din Mitocu Dragomirnei, în grija căruia se află, ea comunicând bine atât cu personalul centrului, cât și cu colegele sale.

În urmă cu un an, când a fost adusă în acest centru, Adina avea înălțimea de 118 centrimetri și greutatea de 18 kilograme, iar acum are 130 de centrimetri și 30 de kilograme.

Tânăra participă la activități de ergoterapie în cadrul centrului, reușește să facă adunări de la 1 la 10, a început să scrie litere din alfabet și să citească pe litere, realizează puzzle, iar uneori face curățenie în camera în care este cazată și merge la magazin împreună cu colegii.

Directorul DGASPC Suceava a spus că la începutul lunii decembrie tânăra a participat, alături de colegii din acest centru, la spectacolul organizat cu prilejul sărbătoririi Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități. De asemenea, în timpul sărbătorilor de iarnă fata a fost vizitată de mama sa, de sora sa și de soțul acesteia.

Potrivit sursei citate, deocamdată se menține măsura de protecție a tinerei în Centrul de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică din Mitocu Dragomirnei.

La vârsta de 19 anil, tânăra avea o înălțime de 118 centimetri, cât măsoară un copil de 6-7 ani, și o greutate de doar 16 kilograme, iar medicii spuneau că are grave carențe alimentare și retard psihic cauzat de relația nefirească avută cu mama ei, care a menținut-o cu forța la stadiul de bebeluș, dar și de lipsa unei alimentații adecvate. Fata, care fusese hrănită de mamă doar cu lapte și apă cu zahăr, se exprima ca un copil de 3 ani.

După ce a fost internată timp de o lună la Spitalul „Sfânta Maria” din Iași, în ianuarie 2014 tânăra a fost internată la Centrul de recuperare și reabilitare din localitatea suceveană Mitocu Dragomirnei.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Imagini sfâșietoare într-o grădină zoologică. O femelă cimpanzeu își plânge puiul mort de luni de...
TOP 50 vedete care au crezut că nu le vede nimeni, dar… Anna Lesko, Andreea...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO. B-21 Raider, „primul avion militar de generația a 6-a din lume”, este cel...
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
Șocant: cum a aflat Bianca Brad că suferă de cancer mamar! „Într-o noapte m-am trezit...
Tatăl bărbatului care a violat şi a ucis o fetiţă de 8 ani din Botoşani...
"Din păcate viaţa este crudă". A murit Dana Rotariu, soția fotbalistului din "Generația de Aur"...
A murit Dana Rotariu, soția fostului mare fotbalist Iosif Rotariu: „Din păcate, viața este crudă” Dana...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Giganţii din IT nu au doar veşti proaste pentru România: Americanii de la Amazon au...
Călătorie EPICĂ în plin război! De la Paris la BUCUREȘTI, prin...
Se schimbă legea pentru TOȚI POSESORII de mașini din România: "Acest lucru să nu se...
Scandalul Coldea, văzut de Traian Băsescu: Un infractor pensionar
Cu cât îl plătește Gigi Becali pe Alexandru Ciucu pentru un costum realizat la atelierul...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Ceaușescu și cocoșii de munte. „Cine îl putea opri să nu comită şi această faptă...
×